Simt atat de intens incat exagerez…vreau totul,te vreau cu totul intr-atat incat devin egoista.Nu arat decat atat cat trebuie si cred ca am devenit instabila emotional,de la atata joc si atatea ziduri inaltate in fata sufletului.M-am jucat prea mult de-a intangibila iar acum nici eu nu stiu cand ma las atinsa si cand nu.E un amalgam de sentimente,emotii nervi,panica,suferinta,fericire…e un razboi purtat de eu-rile mele in numele ochilor caprui.Poate suna stupid,dar toate mastile afisate de mine te vor,doar ca in moduri diferite.Daca dezamagirile provoaca infertilitate in ceea ce priveste sperantele,fericirea provoaca nebunie si totusi,reusesc sa visez si sa raman discreta,in toata nebunia,evitand indecenta sentimentelor strigate din toti rarunchii.
Imi cant nebunia pe o simfonie compusa de tine,imi adorm pentru o clipa ratiunea si indraznesc sa-ti iubesc acordurile.Doar o clipa dureaza,caci trairile instinctive nu sunt punctul meu forte.M-am educat intru cerebralitate,mi-e imposibil sa simt pur si simplu.Eu am nevoie de ganduri,de explicatii,de rationamente chiar si atunci cand vine vorba doar de iubire ( cuvant pe care il urasc,pentru ca voi,romanticii corciti,i-ati smuls insemnatatea si l-ati aruncat in vulgaritate)…ca de exemplu: de ce este pielea ta mai fina decat oricare alta pe care am atins-o? De ce ai ochii de culoarea candorii si de ce dracu nu pot sa raman neclintita in fata lor? Cum se face ca de cate ori ma tii in brate pare ca asta e singurul lucru corect in lume? Se pare ca memoria ante-fericire mi s-a sters complet si mi-e mult prea greu sa imi dau seama cum ar fi fara toate astea.
Inca nu am reusit sa te demitizez,dar totusi norii si praful asta inecacios ma obliga la mici pauze fara de care,in ochii mei ai cobori de pe piedestal si te-ai aseza in fund pe bordura,ai devni o fiinta mult prea umana pentru superficialitatea care ma caracterizeaza.
Eu insami am uitat sau poate ca nu am stiut niciodata sa fiu indeajuns de umana,iar statornicia nu prezinta o trasatura de-a mea.Sau poate nu prezenta.Poate m-am schimbat,dar nu-mi dau seama…poate nu aveam eu nevoie sa ma schimb,ci doar sa schimb persoanele din jurul meu,sa schimb aerul.
Poate: - inca nu am devenit patetica sau greu de inteles
- nu mai e nimic de spus,ci de trait
- inca nu ai aflat,dar imi place la nebunie sa imi bag mainile in zahar (iar asta nu are nici cea mai mica legatura cu ce am zis pana acum)
Poate…nu,sigur am deveit patetica si mai mult ca sigur este timpul sa devin umana si sa dorm noaptea.Trebuie sa ne sincronizam,sa dormim,sa vorbim,sa avem ocupatii in acelasi timp…mai putin partea cu vorbitul.Vom vorbi in acelasi timp,dar pe rand.Ne sincronizam ceasurile,iar de maine termenul “bad timing” va fi unul dintre putinii termini din engleza pe care nu ii cunoastem.
Poate ca am inceput sa aberez,dar vinul mi-este scuza.
Dormi…dormi si am sa dorm cu tine!
0 comments:
Post a Comment