Musical in natura

 Ultima ora de mers cu trenul,dupa un lung sir de alte 7 ore...soarele inca nu se vede,dar pune noaptea pe fuga.Imi rasuna in casti "Oda bucuriei" si deodata ma trezesc din plictiseala morbida si imi dau seama ca tot mediul joaca o piesa cantata in castile mele.Sunt Regizor pe o scena mobila,sunt eu regizorul musicalului campurilor,al gunoaielor,al caselor parasite,turnurilor,fabricilor si al apei murdare din santul de langa calea ferata.

    

     Melodiile se schimba,iar in fata ochilor mei spectacolul e minunat...imi danseaza in fata campurile cu balarii negricioase,se unduiesc trestiile (nu stiu sigur daca asta sunt,dar eu asa le-am botezat),iar o imensa punga de plastic a luat forma unei lebede. Nu-i asa ca-i minunat faptul ca natura desi e uratita de noi,tot gaseste mijloace sa ne incante...?

   In fine,se termina "Oda bucuriei" si baletul campului si incepe "El tango de Roxane"...in departare zaresc un turn,al vreunei fabrici,probabil.Are in varf un bec rosu,iar in timp ce observ asta,in casti se aude"Roxane,you don't have to put on that red light...walk the streets for money,you don't care if it is wrong or if it is right...Roxane,you don't have to sell your body to the night" pe masura ce melodia curge si ajunge la punctul culminant,isi fac aparitia si cativa stalpi de electricitate,cu bratele intinse,executand un dans pe care coregrafii din "Moulin Rouge" l-ar invidia...

     Cand incepe "Big Mistake",apare si prima forma de civilizatie,un zid care candva era peretele din fata al unei case,peisaj care se infatiseaza fix in momentul in care Natalie canta  "there's no sign on the gate"...Mai departe,o curte cu vechituri "You've forgotten how it started" (and,yes,we did). "And you're down on your knees" si iarba inalta era aplecata,iar cladirile parasite de la intrarea in oras,daramate..."oh,don't come crawling".

       Pana sa apuc sa mai conversez cu actorii din piesa mea,trenul intra in gara si elementele se amesteca in capul meu,gratie (stiu ca ar trebui sa zic "din cauza",dar sunt sarcastica,ha ha) oamenilor si bagajelor ingramadite pe hol.Am pierdut cateva detalii in toata aglomeratia si nu-i chip sa le gasesc,dar sunt fericita ca am reusit sa retin cateva aspecte impotante (pentru mine). 

     

     Mereu ma face sa zambesc romantismul asta industrial,cu nuante de gri murdar si pungi de plastic fluturand agatate de o creanga...e actual si real.Nu ma pot bucura in fiecare zi de lacul lui Eminescu sau de codrii infloriti,iar fabricile si statiile de tramvai au si ele farmecul lor.

       In lipsa de campuri si lacuri(curate),hai sa ne iubim pe strazi cu intreprinderi mici si mijlocii,sa urle toti sindicalistii "Te iubesc!" in numele nostru,pentru ca mai apoi sa isi strige in continuare lozincile de genul"Hotii!Hotii!",in timp ce noi ne pierdem  printre cizmarii si sedii de banci falimentare...